Anxietatea de maternitate
Daca nu ai inca un copil si atunci când vine vorba despre ei tu folosesti expresii asemenea acestora: "nu e inca momentul", "mai târziu, acum mai copilaresc", "dupa ce ne asezam la casa noastra", "dupa ce imi fac o cariera", "nu sunt sigura de partenerul meu", "nu stiu nimic despre copii", "nu am timp", "corpul meu va avea de suferit", atunci .... Vino spre tine!
Teama de maternitate se exprima adesea prin amanare, rationalizare si alte mecanisme de aparare.
Este foarte adevarat ca in viata adultilor din aceste vremuri cuplul a luat locul familiei, casatoria a fost inlocuita cu convietuirea consensuala, pastrarea unui loc de munca pare sa fie o provocare continua, divorturile sunt adesea subiectul vestilor pe care le primim din ce in ce mai des de la apropiatii nostri,... cu toate acestea si cu altele nu este de mirare ca multe dintre femei amana momentul maternitatii, iar pentru cele mai multe dintre femeile de peste 30 de ani maternitatea devine din ce in ce mai des o optiune.
Eu am auzit de la mama ca a fi MAMA vine cu o serie de sentimente pretioase si unice pe care numai o femeie-mama le poate simti. M-am convins de asta de peste 18 ani si imi doresc sa traiesc aceste sentimente inca foarte multi zeci de ani. Am descoperit atat ca mama cat si ca psihoterapeut ca maternitatea aduce dupa sine o modelare profunda a structurii de personalitate a femeii si nu numai a lor ci si a barbatilor implicati in cresterea si educarea copiilor lor. Maternitatea trezeste iubirea in femeie si aceasta capata valente noi, transformandu-se in alte capacitati pe care femeia le descopera si experimenteaza in relatia cu copilul, iar apoi replica aceste "capacitati nou nascute" - rabdarea, punctualitatea, altruismul, chibzuinta, curatenia, ordinea, harnicia si in celelalte relatii interumane.
In psihoterapie cele mai multe dintre cliente atunci cand vorbim de responsabilitatea aducerii pe lume a unui copil, aduc in atentie argumente diferite de la "barbatul ideal": cu ochii verzi si cu parul ..., responsabil, de incredere, aproape de familie ..., la stabilitatea financiara. Ce nu iau in calcul multe dintre femei este capacitatea lor de a fi mame. Este adevarat ca "plasele de siguranta" usureaza mult decizia de a deveni mama. In practica psihoterapeutica am intalnit si femei care confundau rolul de mama cu cel de sotie sau de partenera de viata, iar unele dintre ele asimilau maternitatea cu familia ideala: barbatul este alaturi de femeie, responsabil si aproape de familie, copilul creste armonios inconjurat de dragostea parinteasca si caldura caminului, si cu totii traiesc fericiti pana la adanci batraneti, sau raportau experienta de a fi mama la experientele din familia de origine, iar bilantul acestora le contura intr-o mare masura decizia.
Anxietatea de maternitate se bazeaza de cele mai multe ori si pe lipsa informatiilor despre perioada de sarcina, despre momentul nasterii, povesti negative despre experientele nefericite ale altor femei in perioada de sarcina, idei preconcepute, teama de durere, reticenta fata de anumite proceduri posibile - operatia cezariana, epiziotomie, si altele dintre cele mai diferite si/sau irationale care contribuie in mod semnificativ la amanarea momentului sau renuntarea la maternitate.
Ideal este ca femeia sa identifice limpede motivul/motivele care stau la baza sentimentului de frica si apoi sa ia decizia de a deveni mama facand diferenta clara dintre roluri.
Realitatea ne arata la orice pas ca in ciuda "pregatirilor intense" si a extinderii "plaselor de siguranta", sprijinul si implicarea partenerului de viata pot pali sau pot pieri si multe femei ajung sa-si indeplineasca rolul de mame cu aceeasi tarie si implicare ca si in perioada cand imparteau responsabilitatile cu tatal copilului lor. Responsabilitatea aducerii pe lume a unui copil este aceeasi si daca mama are partener si daca nu are.
Vestea buna este ca, daca nu exista motive medicale care sa impiedice femeia sa devina mama, anxietatea de maternitate poate fi vindecata cu ajutorul psihoterapiei.
Sunt aici. Angelica